Mă rog, astea-s cele pe care le-am văzut eu și mi-au plăcut.
Spuneam acum vreo două zile că acum ceva ani devoram Discovery Channel, cu toate canalele aferente, apoi National Geographic și tot ce venea pe zona de documentare de la BBC. Mi se pare că cei de la BBC sunt tăticii documentarelor în mod indiscutabil.
În ultimii ani însă, Discovery a luat-o pe urma MTV. A renunțat la ideea unui post cu conținut mișto, fix ceea ce l-a consacrat și a ales zona de docu-reality shows. Am înțeles în totalitate Steve Irwin, am înțeles Mythbusters, dar în prezent chiar nu am la ce să mă uit pe nici un program Discovery. Mi-aș jigni intelectul să mă uit la niște cocalari burtoși care se ceartă ca la ușa cortului (de show, evident) și nu se hotărăsc cu ce culoare să vopsească o nenorocită de motocicletă sau cum se țigănesc unii să vândă niște obiecte de care nimeni, dar absolut nimeni, nu are nevoie.
Conținutul bun de documentare a rămas pe NG și BBC, dar nu într-un procentaj atât de mare. În schimb, Netflix și HBOGO vin cu niște documentare foarte bune în oferta lor actuală și au fost câțiva care m-au întrebat la ce m-am uitat și ce mi-a plăcut. Așa că mai jos e lista:
NETFLIX
Rotten – Nou pe Netflix, despre industria alimentară și lucrurile pe care nu le conștientizăm apropo de produsele pe care le consumăm.
Abstract – am mai scris de el, dar încă sunt oameni care nu l-au văzut. Despre designeri din diferite domenii, dar foarte bun și inspirațional. E foarte bine făcut și are o imagine demențială!
Tales by Light – Un serial Canon în două sezoane despre fotografie și fotografi. Foarte buni pentru cei pasionați de subiect și evident, cu niște imagini spectaculoase. Eu l-am devorat cap coadă! 🙂
The Story of God – Dacă n-ați apucat să-l vedeți pe NG, aveți ocazia pe Netflix. Un fel de istorie a religiilor, de fapt niște aspecte generale tratate de diferite religii ale lumii, prezentate de Dumnezeu însuși, Morgan Freeman.
Cosmos – Delicios și pe înțelesul tuturor, Neil deGrasse Tyson ne explică cam cum stă treaba cu Universul, cât de mare e și cea mai tare chestie, calendarul Universului și cam unde ne aflăm noi acum. Interesant e că producător e tipul care a creat Family Guy. 🙂
Dark Net – Îl văd un fel de Black Mirror pe bune. Adică lucruri care se întâmplă acum pe zona de tehnologie, despre partea nevăzută a internetului și dubioșeniile pe care le fac unii acolo. Nu e excepțional, dar în fiecare episod e câte-o idee destul de wow.
Hip-Hop Evolution – Fix asta e, cum a apărut hip-hop-ul, unde și care au fost cei care au inițiat curentul. Probabil că de mulți n-ai auzit niciodată, dar ei au stat la baza curentului care a prins atât de mult în anii 80, 90 și 2000. Chiar mișto de urmărit.
Mai sunt foarte multe de văzut, iar lista e mare și e pentru toată lumea. O să mai updatez pe măsură ce mai văd din ele.
HBOGO
Cries from Syria – destul de dur, dar o imagine asupra Siriei și ce s-a întâmplat acolo. Again, e dur, dar necesar.
Spielberg – Cum sunt pasionat de filme, mă bucur că am dat peste un documentar despre Steven Spielberg și filmele lui care ne-au acaparat atenția de fiecare dată.
Cinema through the Eye of Magnum – Nu l-am văzut încă, dar pare al naibii de interesant. Imagini ale fotografilor Magnum de pe platourile de filmare. Cool!
Planeta Petrilă – Pe HBOGO găsești și documentare românești și sunt chiar bune. Îl recomand pe ăsta!
HBO GO n-am de foarte multă vreme, dar și aici oferta de documentare e nesperat de mare, așa că aveți ce vedea. Iar eu voi actualiza lista cu timpul. Sper să găsiți ceva care să vă placă.
Ms, le-am bagat in My List ;).. unele le stiam, altele de aici le-am aflat!
Cu drag, mă bucur să aud asta! Spor la vizionat!