”E despre momentele alea dintre… Pe alea nu le pot suporta”. Asta-i replica din Bohemian Rhapsody care m-a rupt, efectiv. E o replică în care o să vă regăsiți toți când o să vedeți filmul. Film pe care eu îl consider cel mai bun de anul ăsta și dacă nu ia Oscarul, atunci nu știu ce să zic.

Înainte să-l văd am zis că n-o să scriu nimic despre el. În ziua aia trebuia să fiu la comemorarea Colectiv. Dar am renunțat. A fost unul din acele momente când voiam să mă gândesc exclusiv la mine. Și m-am dus la film.

E wow! E genul de film care te ia de pe scaun, te trântește de zid, apoi te trântește de celălalt zid și te aruncă înapoi în scaun. Și încerci să-ți revii, începi să simți niște lucruri, după care începe iar muzica aia demențială și iar te ridică și te trântește. Și culmea, îți place la nebunie! Pentru că realizezi că e prima și singura ocazie când poți merge la un concert Queen! Și apoi începi să plângi. Și e genul ăla de plâns cu zâmbetul pe buze. Știi cât de greu e să scoți asta din oameni? E cea mai complexă trăire pe care o poate manifesta omul. Să plângă cu zâmbetul pe buze.

Iar Rami Malek joacă foarte tare. Are o sensibilitate și-o emoție în el de n-ai cum să nu-l placi. Și înțelegi de ce Freddie Mercury a ajuns să fie Zeul Rock-ului. Înțelegi de ce omul ăsta a ajuns să-i inspire pe atâția și ce noroc a avut de restul membrilor trupei care l-au susținut în toată povestea asta. Eram prea mic ca să înțeleg de ce toți erau îmbrăcați în femei în clipul ”I want to break free”. În mod firesc, Rami ar trebui să ia un Oscar pentru rolul ăsta.

Apoi e imaginea. Pfff, băi, ești pe Wembley la Live Aid în 85! Au recreat concertul ăla în cele mai mici detalii. Pe lângă faptul că sunt niște cadre foarte mișto de te face să te întrebi cum au filmat asta, ai senzația că ești pe stadion, că ești pe scenă acolo cu ei și înțelegi cum e să ai 72 de mii de oameni în față. Și la asta contribuie excelent sunetul. Când auzi percuția, recunoști reverb-ul ăla de stadion. Și jur că e al naibii de greu să stai pe scaun la cinema fără să dai măcar din picior. Îl recomand în sălile mari, eu l-am văzut la sala Ultra din Băneasa unde e instalat Dolby Atmos și se aude blană!

În rest, povestea omului e foarte mișto și eu l-aș băga cu forța la vizionare prin școli. E bine construit și te face să înțelegi prin ce trec cei care nu sunt acceptați din cauza preferințelor lor sexuale. Pe lângă faptul că filmul e terapie pură. Și de-aia am ales să scriu despre el, ca să-l recomand. Am auzit că ar fi și recenzii negative. Apăi să fac ceva pe trap-ul ăla de rahat de-l ascultă toată lumea. 🙂

sursă foto